Intr-o noapte de ianuarie, limpede si rece ca o sfera de cristal, am vazut coborand lin spre crestele cele mai inalte ale Muntilor Carpati o stea stralucitoare si de neatins. Cobora cu maiestatea astrala a departarii sale sclipind vederii mele. Nu stiam daca se nascuse atunci sau era doar semnul desprinderii ancestrale traversand cerul spre o tinta numai de ea stiuta.
Era trecut de miezul noptii si sub revarsarea laptoasa a luminii lunare am vazut efigia lui Eminescu stralucind peste zapezi, sculptata in granitul milenar al muntilor, cu fruntea boltita, nas puternic si barbie domoala, ca o masca de voievod incremenita spre eternitate.
Steaua aceea nespus de limpede si nespus de stralucitoare s-a oprit din lunecarea ei maiestuoasa, ramanand neclintita, insurubandu-se ca un diamant in mijlocul unei coroane nevazute.
Chipul frumos raspandea o lumina secreta si veghea inaltimile cu steaua unica a geniului sau pulsand deasupra-i. >>>>>
======================