MIRCEA MICU

„Voievodul stelar“

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:42:13 +0000

Intr-o noapte de ianuarie, limpede si rece ca o sfera de cristal, am vazut coborand lin spre crestele cele mai inalte ale Muntilor Carpati o stea stralucitoare si de neatins. Cobora cu maiestatea astrala a departarii sale sclipind vederii mele. Nu stiam daca se nascuse atunci sau era doar semnul desprinderii ancestrale traversand cerul spre o tinta numai de ea stiuta.
Era trecut de miezul noptii si sub revarsarea laptoasa a luminii lunare am vazut efigia lui Eminescu stralucind peste zapezi, sculptata in granitul milenar al muntilor, cu fruntea boltita, nas puternic si barbie domoala, ca o masca de voievod incremenita spre eternitate.
Steaua aceea nespus de limpede si nespus de stralucitoare s-a oprit din lunecarea ei maiestuoasa, ramanand neclintita, insurubandu-se ca un diamant in mijlocul unei coroane nevazute.
Chipul frumos raspandea o lumina secreta si veghea inaltimile cu steaua unica a geniului sau pulsand deasupra-i. >>>>>

UN INTERVIU INCENDIAR – „Toţi miniştrii culturii de la PLEŞU la IORGULESCU (actualul), n-au făcut altceva decât să-şi cultive prieteniile de gaşcă sau interesele politice şi să cheltuie banii publici în proiecte aiuristice“

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:42:00 +0000

Interviu realizat de Angela Baciu- Moise
« Sunt un romantic incurabil, un singuratic… »« Urasc politica, sunt…un nationalist luminat si tenace… » « …am constiinta exacta a valorii mele literare… »
D-le Mircea Micu, va multumesc foarte mult ca ati acceptat acest interviu.
Si eu va multumesc.
D_le Mircea Micu, va rog sa imi spuneti, cum ati inceput sa scrieti ? Ce anume v-a determinat? A avut dreptate Heidegger sa afirme ca « logosul ramane in esenta lui obscur ? »
: Prin l950, pare-mi-se, am inceput sa scriu poezii de esenta romantica sub influenta coplesitoare a EMINESCULUI pe care-l stiam din scoarta in scoarta, citit din chiar asa zisa editie Princeps a lui MAIORESCU.
Pozam intr-un adolescent nefericit caruia ii murise iubita si o deplangeam in lungi tirade versificate. Apoi, indemnat de profesorul de romana D-ul Alexandru CRISAN (acelasi care-i fusese dascal si ex_regelui MIHAI!), am trimis la ziarul local din Arad o poezie despre…alegerile de deputati. A fost publicata, am luat o suma impresionsanta drept onorariu si am devenit…poet oficial,ca sa zic asa, la numai 16 ani… >>>>>

Poeme pentru mama

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:40:59 +0000

Aud zapezi rememorand
Aroma frunzei fara nume
Acum, cand tremura de vant
Aripa berzelor prin lume.
Culori topite-n zari de var
Invata-n taina sa dispara
Si pentru veci pierdute-mi par
In stralucirea funerara.
Si trec pe langa mine nori
In alba lor devalmasie,
Purtati pe aripi de condori
Spre locurile din pruncie.
Priveste,mama, astrul greu
Al noptii ce ilumineaza
Cu raze reci,destinul meu
Suit in cerul de amiaza. >>>>>

„Din tainele munţilor“

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:40:46 +0000

Trifon, monahul vietuind la SCHITUL de FUM, insinguratul si fericitul, cel caruia sticletii I se aseaza pe crestetul incaruntit si cele doua vulpi domesticite I se gudura la picioare ca niste javre flenduroase, m-a facut sa asist la o scena absolut incredibila.De ani de zile, in zmeurisul care se intinde deasupra luminisului adapostind Schitul de Fum, zmeuris imprejmuit cu barne simple din brad, o familie de ursi imparatesc si se indulcesc pe saturate de cum da ochi fructul rosu si parfumat.Acolo isi aduc puii si-I invata sa fuga si sa se ridice in doua labe si sa miroasa primejdia din aer.Vin dimineata, printr-o strunga anume lasata , si pleaca in amurg pierzandu-se in fumul ocrotitor al padurii ce le gazduieste barlogul. S-au obisnuit atat de mult cu Trifon incat il considera ca pe unul de-al lor.Din turla Schitului am putut sa vad intr-o dimineata de toamna cum schimnicul barbos se bland, dupa ce s-a tavalit prin iarba sa nu-i miroasa trupul a “strain” si dupa ce a luat intr-un cosulet doi faguri aurii, a intrat fara grija in perimetrul zmeurisului. S-a apropiat de familia ursilor ce dormita la soare si a asezat pe pajiste fagurii miraculosi. Spre mirarea mea, cei doi ursuleti bruni si creti, caraghiosi si neindemnatici, s-au apropiat in salturi caraghioase. Si in timp ce ridicati pe picioarele din spate duceau la gura hrana preferata, Trifon ii mangaia pe spate ca pe doua pisici uriase. >>>>>

MEMORIALISTICA – Întâmplări cu scriitori

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:40:31 +0000

CĂZUT ÎN PATIMA PESCUITULUI
Scriitorii se interesează unul de celălalt, vor să ştie ce mai face cutare sau cutare, ce scrie, ce-are de gând să scrie. Există o bursă a informaţiilor care funcţionează ireproşabil. Cei mai comentaţi sunt beneficiarii Mogoşoaiei, „castelanii“, cum li se mai zice din motive lesne de înţeles.
Mărturisesc că personal sunt unul dintre cei cărora le place să difuzeze diferite ştiri năstruşnice despre confraţi, în funcţie de credulitatea auditorului. Nu l-am făcut pe Fănuş Neagu vegetarian şi pe Băieşu practicant înfocat al gimnasticii yoga?
Astfel se face că într-o zi, întâlnindu-mă cu Constantin Ţoiu, admirabil ca om şi scriitor, dar destul de credul şi, mai ales, prea serios spre a-şi închipui că cineva are chef să-şi piardă vremea inventând diferite fantasmagorii, din vorbă în vorbă, mă întreabă:
– Ce mai e nou pe la Mogoşoaia? Ce face Mazilu? Mai scrie?
– Nu, nu prea scrie. A căzut în patima pescuitului.
– Mazilu pescar? s-a mirat Ţoiu, ca şi cum ar fi auzit că Turnul Eiffel a fost mutat la Bolintinul din Vale. >>>>>

Mica antologie poetică

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:39:22 +0000

FANTEZIE CU MAMA
Mamă, eu te-am visat trecând
Pe-un fir de nor, pe-un câmp de zare,
Firavu-ţi trup amestecând
Cu zbor de paseri călătoare.
Mamă, eu te-am strigat să stai,
Era un drum ciudat, de spume:
Unde plecai, de ce plecai?
Spre care început de lume?
Erai frumoasă şi aveai
Aripi de înger, albe, mamă,
Şi te strigam şi n-auzeai
Sau nu vroiai şi mi-era teamă.
Acele paseri argintii
Mi te duceau din vis, uşoare,
În zborul lor de veşnicii
Tăcute şi nepăsătoare. >>>>>

„Trompetiştii de serviciu“

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:38:57 +0000

Intr-o Romanie devastata de seceta necrutatoare, de hotiile fara oprelisti , de nesimtirea celor platiti sa vegheze la bunastarea votantilor truditori, intr-o Romanie a contrastelor uluitoare, exista si un grup de insi cu trese de elitisti, autoproclamati intelectuali de frunte si cetateni fara prihana.Numele lor, aparitiile lor pe sticla sunt evidente la unii si mai estompate la altii. De la manoverbistul filosof cu alura lui de Ganditor de Hamangia si cu papionul definitoriu la fizionomia acra, ridata de scarba continua, dispret si darza moralitate pentru tot ce finul sau organ olfactiv detecteaza drept…lichea, la multilateralul jongleor de verbe si substantive aproximativ acordate cu meditatii de esenta sportiva exersata prin Anglia sai de aici la politologi ratati si cu biografii de ilegalisti in familie refugiati din tara tuturor posibilutatilor din motive de…neplata chiriei si somaj. Grup restrans, cu ramificatii adiacente avand radacini in aceeasi oala a interesului financiar, gata sa nu precupeteasca nimuic, nici onoare nici demnitate atunci cand e vorba de a parveni. Trompetisi de ocazie cu simt politic similar cu al unei satridii, cum scria cineva, aceasta gasca strans unita sub drapelul presedintelui jucator se agita saptamanal in jurnalele aservite sau televiziunile obediente si culmea, sunt si platiti pentru neostenita lor balbaiala aproape onanistica.Stradania le este rasplatita prompt si pe masura transpiratiei produsa de insufletirea trompetei menita sa produca elogii muzicale.Unul, cel mai nevricos, poseda un Institut blindat de un buget de miliarde pe care le imparte sau le neantizeaza dupa pofta domniei sale. >>>>>

„Despre câini“

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:38:46 +0000

Bunica mea care avea o hodaie (casa in camp) in pusta Aradului, crestea in jurul casei singuratice sapte caini obisnuiti, maidanezi, cum se zice. Erau sapte progenituri nelegitime ale unei catele vargate care semana cu u n tigru sip e care o chema, paradoxal, Vidra. Niciodata nu i-am vazut pe cei sapte caini intrand in casa, iar batrana catea obisnuia, toamna mai ales,sa prinda iepuri sis a ni-I lase plocon in prag. Ii aducea in gura, morti evident, si dup ace-I depunea in fata usii isi anunta isprava cu un latrat vessel. Rasplata modesta o primea fiind lasata sa intre in cerdac unde primea o mangaiere. Niciodata n-ar fi depasit pragul care delimita spatiul stapanului.
2 Timp de doua zile am urmarit . la Sinaia, un maidanez care isi ascunsese rezerva de oasela radacina unui stejar. Saptamanal dezgropa de sub frunzele vestede oasele descarmate si le muta in alta parte. Vrand sa vad cum reactioneaza, i-am asezat alaturi un cap de femur achizitionat de la cantina. In ziua in care si-a dezgropat rezerva personala nu s-a atins de osul strain.
3. Nu mai stiu cine mi-a povestit, sau am citit undeva, intamplarea cu cei doi caini ciobanesti care au aparut in curtea unui spital de provincie odata cu stapanul lor, un cioban atacat de un urs. >>>>>

„Inchizitorul de serviciu“

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:38:34 +0000

Exista in lumea restransa a vedetelor de televiziune un personaj vestit pentru morga sa de procuror in exercitiul functiunii, june inca, cu oarece langaj verbal si dezinvoltura dublata de o obraznicie frizand impertinenta.E angajatul pe bani buni, a se citi euro. La un post de televiziune privat subventionat de un ins cel putin dubios, vestit pentru tunurile financiare date increztaorilor romani si ramas “curat ca lacrima” in urma nesfarsitelor procese instrumentate de inimitabila noastra justitie libera de orice constrangeri sau inmixtiuni politice. Baiatul acesta debutand initial sub girul material al unei firme de camasi pentru export si , mai apoi, insurubat si la un post de radio unde trancaneste neostenit ore in sir , este de prin zona Gaiestilor daca nu ma insel. E si autor de proza autobiografica ( e la moda) si, mai mult ca sigur ca are si un premiu literar in consecinta. E si chitarist si gurist si in pofida convingerilor politice de…dreapta, inima lui de berbant cu oarece sarm dar lipsit de masculinitate bate furtunos pentru o mladita in venele careia circula(deocamdata) sange pesedist, adica un fel de clorofila ideoloigica contrara intransigentei junelui chitarist. E bun profesionist altfel, cu ranza infatuarii usor marita si cu impresia ca tot ce spune si face dumnealui are valoare de…sentinta. Deh, orgolii de pusti nearuncat inca pe toboganul inutilitatii. >>>>>

„File risipite“

mirceamicu — Sat, 15 Dec 2007 01:38:17 +0000

1. Din lungul calvar al refugiului de război, înghesuit împreună cu mama într-un vagon ticsit ca o cutie cu sardele, ţin minte câteva secvenţe care s-au întipărit în mintea mea de copil. Întâi, un sac de hârtie plin cu zahăr, de care mama nu se despărţea niciodată şi care în vremurile acelea constituia o mică avere, cumpărat de la un speculant pe o pereche de cercei de aur. Apoi, sala de clasă din şcoala unui sat de pe lângă Orşova, de unde băncile au fost scoase în curte şi în locul lor ne-am instalat noi, refugiaţii. Ocupam perimetrul unei pături întinsă direct pe podea. Fiecare ocupant al acestui infim spaţiu îşi etala cele mai bizare obiecte luate la repezeală şi fără nici o logică aparentă.
Nu departe de pătura noastră stătea o familie care avea o colivie în care cântau nepăsători doi canari galbeni ca mălaiul. Eram atât de fascinat de jucăriile acelea vii, încât nu m-am lăsat până n-am convins-o pe mama să schimbe sacul cu zahăr pe colivie.
2. Filozoful chinez Lao-Tzi, supranumit Moşneagul filozof, fiindcă, se zice, de la naştere avea faţa zbârcită şi părul alb, a cărui moarte e învăluită în taină (legenda aminteşte că ar fi călătorit spre Occident călare pe un bou negru şi nu s-a mai înapoiat niciodată) are câteva maxime pe care mi le-am propus să le respect cât de cât: >>>>>