-Mica antologie poetică
FANTEZIE CU MAMA
Mamă, eu te-am visat trecând
Pe-un fir de nor, pe-un câmp de zare,
Firavu-ţi trup amestecând
Cu zbor de paseri călătoare.
Mamă, eu te-am strigat să stai,
Era un drum ciudat, de spume:
Unde plecai, de ce plecai?
Spre care început de lume?
Erai frumoasă şi aveai
Aripi de înger, albe, mamă,
Şi te strigam şi n-auzeai
Sau nu vroiai şi mi-era teamă.
Acele paseri argintii
Mi te duceau din vis, uşoare,
În zborul lor de veşnicii
Tăcute şi nepăsătoare.
Ce-ai să faci?
Morţii îi uităm mult prea uşor.
Ce ai să faci iubito, dacă mor?
Ai să mă cam uiţi şi ai să mă plângi
Din pleoapa ochilor prelungi.
Ai să mă cam plângi cu roua grea,
Peste simpla groapă, ce-oi avea…
Şi-ai să mi te plângi, că-n general,
M-am ţinut de crâşme şi scandal.
Ca Esenin, mai demult, cel blond,
Ultimul poet şi vagabond.
Morţii îi uităm mult prea uşor…
Ce ai să faci, iubito, dacă mor?
_______________
AMINTIREA MORILOR DE APĂ
Maşinăria morilor de apă,
Biserici părăsite de atei
O mai aud în somnul meu cum sapă
Şi încărunţesc de dorul ei.
Era aşa: o roată lenevită
De lună şi de lemnul ei încins
Pe care ochii astăzi o evită
Timpanul nu-i percepe ritmul stins.
Intram nedumerit şi mirosea
A lemn bătrân şi-a pulbere de grâu
Şi ca să nu mă vadă nimenea
Mă ascundeam în saci până la brâu.
Dantelării de roţi, jgheaburi sublime
Cu zgomot surd, ca zumzetul de stup
Şi morăriţa cu mişcări delfine
Insinuantă-n firavul meu trup.
Şi se intra aşa, pe nicăieri
Prin geamurile mici, ca nişte guri
De crapi bătrâni ce-au vrut să moară ieri
Şi-au invadat pâraiele-n păduri.
Din tot ce ştiu atât îmi mai răsare:
Zgomotul surd, dantelării rapace.
Şi morăriţa cu sfânta revărsare
A sânului ce-n clopot se preface.
_______________
DERUTA
Nu mai cunosc pe nimeni şi clipele-s incerte
Tot mai pierdut stau noaptea şi desluşesc la geam
Chipuri de prieteni palizi veniţi să mă mai certe
În somnul scurt şi negru, de mort, pe care-l am.
Mă plimb prin vălmăşagul oraşului isteric,
Mirat ca un călugar care-a fugit din schit
Mă simt bătrân cât Lumea, am fost cândva eteric
Şi tigru-am fost, de ochii hăitaşilor râvnit.
Un semn ciudat pluteşte în aer, ca o cruce,
Purtată în spinarea unui Iisus modern,
Mi-e silă şi mi-e frică, şi n-am unde mă duce
Şi între azi şi mâine nu ştiu ce să discern.
M-aş repezi acasă, dar casa-i o poveste,
Un număr vechi de tablă pe-o stradă-n cartier.
M-aş repezi la mama, dar mama nu mai este:
Ea s-a făcut mireasă şi s-a mutat în cer…
_______________
NOCTURNĂ
Eu dorm în patul unui mort,
Şi noaptea mă trezesc din somn
Şi văd cum peste trupul meu
Se-apleacă, surâzând, un domn.
Are un chip frumos şi alb
Şi când zâmbeşte, mi se pare
C-aud lătrând întârziaţi
Câinii zăpezilor polare.
El însuşi vine de la Nord
Şi răspândeşte din veşminte
Un frig ciudat, răcoare grea,
De nemişcate oseminte.
Nu mă întreabă cine sunt
Surâde unui gând şi tace
Şi doar pupilele mă-mpung
Din groapa lor, ca nişte ace.
Eu dorm în patul unui mort
Şi nu ştiu cine e şi când
Vine din partea lui de frig
Şi mă priveşte-aşteptând…
_______________
DOUĂ SĂBII
Am două săbii ruginite
În camera în care zac,
Ca umbra ultimului dac,
Rămas din vremile hulite.
Una e dură şi n-o pot
Încovoia, să mi se pară
Că-n fulgerarea ei frugară
M-ar fi salvat de toţi, de tot.
Cealaltă, suplă, se-arcuieşte
Şi când încerc s-o-ndrept puţin
Spre pieptul meu, care-o râvneşte,
Ea se preface, brusc, în crin.
Alăturate stau. Le simt,
Fixându-mă cu nepăsare,
Cu lamele sclipind argint
În noaptea mare. Tot mai mare…
_______________
REVELAŢIE
Există, mai există, mai există
În lumea asta tragică şi tristă
O fată cu alura de artistă
Ce-şi tamponează nasul c-o batistă.
Ea vine cu metroul şi zâmbeşte
Elastică şi suplă ca un peşte
Şi ochiul meu retina şi-o măreşte
Şi mă închin, zicând: „Doamne fereşte!“
De unde vine şi încotro se duce,
Purtând însingurarea ca pe-o cruce?
Şi, surâzând, în jur, amar şi dulce,
De parc-ar fi nepoata unui duce.
Există şi o văd şi-mi plâng de milă,
Sunt bleg şi ostenit, ca o cămilă;
Şi-aş vrea să-i spun: „Frumoaso, mi-este silă
De vârsta mea incertă şi umilă“.
O clipă, ca un fulger, mi se pare
Că m-a privit, zâmbindu-mi cu mirare;
Şi eu, ca tigrul cu tocite gheare,
Tac resemnat în noaptea tot mai mare.
Sunt un bătrân. M-au şi trecut pe listă,
Dar ea-i aici, aproape, şi există…
O fată singuratică şi tristă,
Ce-şi tamponează nasul cu-o batistă.
Şi coborâm… Ne revedem neutri,
Străini şi resemnaţi ca nişte nutrii,
Dar toată noaptea o visez şi-mi pare
Că-s liber ca un mic delfin în mare.
MIRCEA MICU
======================
