MEMORIALISTICA – Întâmplări cu scriitori

CĂZUT ÎN PATIMA PESCUITULUI
Scriitorii se interesează unul de celălalt, vor să ştie ce mai face cutare sau cutare, ce scrie, ce-are de gând să scrie. Există o bursă a informaţiilor care funcţionează ireproşabil. Cei mai comentaţi sunt beneficiarii Mogoşoaiei, „castelanii“, cum li se mai zice din motive lesne de înţeles.
Mărturisesc că personal sunt unul dintre cei cărora le place să difuzeze diferite ştiri năstruşnice despre confraţi, în funcţie de credulitatea auditorului. Nu l-am făcut pe Fănuş Neagu vegetarian şi pe Băieşu practicant înfocat al gimnasticii yoga?

Astfel se face că într-o zi, întâlnindu-mă cu Constantin Ţoiu, admirabil ca om şi scriitor, dar destul de credul şi, mai ales, prea serios spre a-şi închipui că cineva are chef să-şi piardă vremea inventând diferite fantasmagorii, din vorbă în vorbă, mă întreabă:

– Ce mai e nou pe la Mogoşoaia? Ce face Mazilu? Mai scrie?

– Nu, nu prea scrie. A căzut în patima pescuitului.

– Mazilu pescar? s-a mirat Ţoiu, ca şi cum ar fi auzit că Turnul Eiffel a fost mutat la Bolintinul din Vale.
>>>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: